Past events
  • Register now
    as a basic member and get
    - Favorite events one click away - 2 newsletters a month with only the events that you are interested in - Membership along like-minded people
  • Register now
    as a basic member and get
    - Favorite events one click away - 2 newsletters a month with only the events that you are interested in - Membership along like-minded people
Alexandru Burcea
About

Dr. Alexandru BURCEA este Medic Specialist în Chirurgie Dento-Alveolară, Doctor în Ştiinţe Medicale si Lector Universitar al Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii Titu Maiorescu, Catedra de Implantologie si Chirurgie Orala.

Incepand cu anul 2004, aprofundarea cunoştinţelor şi dezvoltarea competenţelor în domeniul implantologiei şi chirurgiei orale au fost realizate prin participarea constanta la numeroase cursuri si stagii practice in clinici renumite din Italia, Franta, Germania, Elvetia si Israel.

In anul 2005, Dr. Alexandru BURCEA incepe pregatirea in domeniul chirurgiei orale la Spitalul “San Camillo Forlanini” din Roma, Italia.

In perioada 2007-2008 obtine atestatele de studii complementare in parodontologie si in implantologie orala la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti.

Dupa efectuarea rezidentiatului de chirurgie dento-alveolara in Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala a Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti, Lect. Univ. Dr. Alexandru BURCEA obtine titlul de Medic Specialist Chirurgie Dento-Alveolara.

În anul 2011, Lect. Univ. Dr. Alexandru BURCEA susţine teza de doctorat cu titlul: Studiu privind eficienta biomaterialelor de origine umana in tehnicile de aditie folosite in implantologia orala – studiu realizat pe o perioada de 6 ani la Catedra de Implantologie Orala a Universitatii Titu Maiorescu din Bucuresti.

In perioada 2013-2016 Lect. Univ. Dr. Alexandru BURCEA urmează două programe de master, primul in domeniul implantologiei orale cu titlul: Reabilitari orale cu agregari implantare în cadrul Universitatii “Titu Maiorescu”, Bucureşti, cel de-al doilea fiind în domeniul managementului medical in cadrul Scolii Nationale de Sanatate Publica, Management si Perfectionare in Domeniul Sanitar Bucuresti.

Experienţa clinică a Lect. Univ. Dr. Alexandru BURCEA este vasta, acesta publicand în România atat 3 cărţi de specialitate cat şi peste 40 de articole dintre care 5 sunt în reviste indexate ISI, acoperind o gamă foarte largă atat în domeniul implantologiei cat şi al chirugiei orale: elevarea podelei sinusului maxilar printr-o nouă metodă minim-invazivă, tehnici chirurgicale reconstructive prin piezochirurgie si materiale osteoinductive, recoltarea si utilizarea blocurilor osoase, split-crestul piezochirurgical, regenerarea osoasă ghidată, repozitionarea nervului alveolar inferior si lifting-ul de fosă nazală.De asemenea, Lect. Univ. Dr. Alexandru BURCEA este unul dintre printre primii utilizatori in România a tehnicii revoluţionare privind utilizarea factorilor de creştere (PRF, A PRF, I PRF) în regenerarile osoase ghidate cat şi a tehnicii minim-invazive de elevare a podelei sinusului maxilar printr-un implant (iRaise).

Lect. Univ. Dr. Alexandru BURCEA a fost implicat în diferite studii stiintifice legate de regenerarea osoasă ghidată în colaborare cu Universitatea din Roma, Italia cat si cu Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti. Este membru al unor prestigioase asociatii internationale ce au ca obiect principal dezvoltarea implantologiei si chirurgiei orale: I.C.O.I. (International Congress of Oral Implantologists- filiala Atena, Grecia), C.E.O.I. (Continuing education in oral implantology ), I.T.I. (International Team for Implantology), A.A.P. (American Academy of Periodontology), Echipa Medicala Internationala Tiradix – Grupul de Studiu.

În prezent, Lect. Univ. Dr. Alexandru BURCEA este secretarul “Asociatiei Chirurgilor Oro-Maxilo-Faciali si Dento-Alveolari” din Romania si Lector Universitar al Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii “Titu Maiorescu”, Catedra de Implantologie si Chirurgie Orala.

În calitate de cadru didactic titular predă cursuri de specializare in implantologie si chirurgie orala, atât studenţilor, masteranzilor, cât şi medicilor specialisti, alături de personalităţi cu renume international in domeniul implantologiei si chirurgiei orale: Prof. Dr. Giorgio Carusi (Italia), Prof. Dr. Sergio Corbi (Italia), Prof. Dr. Robert Horowitz (SUA), Prof. Dr. Ziv Mazor (Israel), Prof. Dr. Adi Lorean (Israel).

De asemenea este speaker invitat la congrese nationale si internationale cu lucrari sustinute in domeniul implantologiei orale, augmentarilor osoase, piezochirurgiei si fabricarii PRF-ului.

Contact Information
You can see me at